Dizolvarea și lichidarea unei asociații sau fundații este o procedură mai puțin cunoscută decât lichidarea unei societăți comerciale, deși regulile ei sunt, în unele privințe, mai stricte. Cel mai important: bunurile rămase după lichidare nu pot ajunge niciodată la o persoană fizică. Materialul de față parcurge procedura pas cu pas, așa cum este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.
Când se dizolvă o asociație sau o fundație
Asociațiile se dizolvă de drept, prin hotărârea judecătoriei sau a tribunalului, după caz. Fundațiile se dizolvă, asemănător, de drept sau prin hotărârea judecătoriei.
Pe lângă aceste situații, asociația se poate dizolva și prin hotărârea adunării generale. Este ipoteza cea mai frecventă în practică — decizia membrilor de a înceta activitatea. În acest caz, hotărârea adunării generale se depune la judecătoria în circumscripția căreia asociația își are sediul.
Dizolvarea nu înseamnă dispariția persoanei juridice. Ea deschide etapa lichidării, în care patrimoniul este valorificat, creditorii sunt plătiți, iar ce rămâne se transmite mai departe potrivit unor reguli speciale.
Numirea lichidatorului
Lichidatorii pot fi numiți în două moduri: fie prin hotărâre judecătorească, din oficiu, fie prin hotărârea adunării generale.
În practică, atunci când dizolvarea este voluntară, adunarea generală desemnează lichidatorul și stabilește onorariul. Când dizolvarea este dispusă de instanță, numirea se face din oficiu.
Primele obligații după intrarea în funcție
După intrarea în funcție, lichidatorii au următoarele obligații imediate:
- Inventarul și bilanțul. Lichidatorii fac inventarul bunurilor și încheie un bilanț care să constate situația exactă a activului și pasivului persoanei juridice.
- Păstrarea documentelor. Registrele și actele asociației sau fundației trec în păstrarea lichidatorilor.
- Registrul lichidării. Lichidatorii țin un registru cu toate operațiunile lichidării, în ordinea datei acestora.
Un element specific acestei proceduri: lichidatorii își îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor. Spre deosebire de lichidarea unei societăți comerciale, unde controlul este exercitat în principal de asociați și de Registrul Comerțului, aici cenzorii au un rol propriu de supraveghere.
Plata creditorilor și valorificarea bunurilor
Lichidatorii vor încasa creanțele asociației sau fundației și vor plăti creditorii. Dacă disponibilitățile bănești sunt insuficiente pentru acoperirea datoriilor, bunurile se vând prin licitație publică în vederea plății creanțelor.
Ordinea este esențială: nicio sumă nu se distribuie mai departe înainte de stingerea datoriilor față de creditori.
Destinația bunurilor rămase: regula care surprinde cel mai des
Aceasta este particularitatea care diferențiază cel mai clar lichidarea unui ONG de lichidarea unei societăți comerciale.
Bunurile rămase în urma lichidării nu se pot transmite către persoane fizice. Ele pot fi transmise exclusiv către persoane juridice de drept privat sau de drept public cu scop identic ori asemănător.
Logica este simplă: patrimoniul unei entități non-profit a fost constituit și dezvoltat pentru un scop declarat de interes general sau colectiv, nu pentru îmbogățirea membrilor. La încetarea existenței, acel patrimoniu trebuie să rămână afectat unui scop comparabil.
În practică, aceasta înseamnă că actul constitutiv sau statutul ar trebui să indice destinatarul bunurilor rămase — iar dacă nu o face, chestiunea se tranșează prin hotărârea organului competent, luată înainte de dizolvare. Codul civil prevede, ca soluție subsidiară, atribuirea de către instanță către o persoană juridică cu scop asemănător, iar dacă nicio persoană juridică nu acceptă preluarea, bunurile trec în proprietatea unității administrativ-teritoriale pe raza căreia se află.
Închiderea lichidării: memorandul, bilanțul și termenul de contestație
După terminarea lichidării, în termen de 2 luni, lichidatorii depun la instanță:
- un memorand;
- un registru jurnal;
- un bilanț, declarând operațiunile de lichidare.
Aceste documente se afișează la ușa instanței.
Bilanțul poate fi contestat în 30 de zile de la afișare. Orice persoană interesată poate formula contestație, care se depune la judecătorie.
Dacă termenul de 30 de zile s-a împlinit fără să fi fost formulată vreo contestație, bilanțul este considerat definitiv aprobat. Abia atunci lichidatorii vor remite celor în drept bunurile și sumele rămase din lichidare, cu autorizarea judecătoriei. Numai după această operațiune lichidatorii sunt considerați descărcați de mandat.
Radierea
După terminarea lichidării, lichidatorul cere radierea persoanei juridice din registrul aflat la grefa instanței.
De la data radierii, asociația sau fundația încetează să mai existe ca persoană juridică. Acesta este momentul care încheie efectiv procedura.
Cât durează și cât costă
Durata reală depinde de trei factori: existența sau nu a unui patrimoniu de valorificat, existența unor litigii în curs și starea evidenței contabile. O asociație fără bunuri, fără datorii și cu contabilitatea la zi se poate lichida în câteva luni. Una cu imobile, litigii sau evidențe incomplete poate depăși un an.
Onorariul lichidatorului se stabilește după evaluarea situației concrete: numărul de membri, patrimoniul de lichidat, litigiile în curs și starea evidenței contabile. Indiferent cât de simplă pare procedura, o lichidare condusă corect nu se încadrează sub 15-20 de ore facturabile — notificări, publicări, relația cu instanța și cu ANAF, întocmirea și depunerea bilanțului de lichidare, radierea.
Greșeli frecvente
- Se presupune că bunurile rămase revin membrilor. Nu revin. Este interdicția cea mai clară din OG 26/2000 și cea mai des ignorată.
- Se sare peste termenul de 2 luni pentru depunerea bilanțului. Fără depunere și afișare nu curge termenul de contestație, deci lichidarea nu se poate închide.
- Se cere radierea înainte de expirarea termenului de contestație. Bilanțul nu este definitiv aprobat, iar lichidatorii nu sunt descărcați.
- Evidența contabilă se pune la punct abia la final. Costă mai mult și întârzie întreaga procedură. Inventarul și bilanțul de început trebuie făcute serios.
Cadrul legal aplicabil
- Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații;
- Codul civil, art. 245-249, privind dizolvarea și lichidarea persoanelor juridice de drept privat;
- Legea contabilității nr. 82/1991 și Ordinul MFP nr. 2861/2009 privind organizarea și efectuarea inventarierii.
Material elaborat de av. Florin Daniel Barbu, practician în insolvență, membru în Comitetul Director al INPPI, pe baza suportului de curs „Lichidarea fără insolvență”, susținut în cadrul programului de pregătire a stagiarilor UNPIR, octombrie 2024.

