Lichidare societăți

A. Dizolvarea societăților

Lichidarea este precedată de dizolvare, fiind practic un efect al acesteia. Cauzele de dizolvare sunt multiple, legea prevăzând atât situații în care dizolvarea este un act voluntar al asociaților sau acționarilor, cât și situații de dizolvare de drept, în general cu titlu sancționator. Un caz de dizolvare de drept care a generat foarte multe proceduri este Art. 30 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, care stabilește un caz special de dizolvare de drept cu titlu sancționator. Aceeași lege stabilește și câteva norme speciale pentru procedurile astfel deschise, principiul fiind însă că după dizolvarea societății și numirea lichidatorului lichidarea efectivă se derulează tot potrivit normelor din Legea 31/1990.

Art. 10, 14, 15324, 227, 228, 229 și 237 din Legea 31/1990 enumeră principalele cauze de dizolvare care duc la lichidare, cele mai importante fiind:

• neîndeplinirea obligaților referitoare la capitalul social minim pentru tipul de societate respectiv;
• trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;
• imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;
• declararea nulităţii societăţii;
• hotărârea adunării generale;
• hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;
• societatea nu mai are organe statutare, etc.

Special pentru societățile pe acțiuni sunt enumerate următoarele cauze de dizolvare:

• în cazul şi în condiţiile prevăzute de art. 158;
• când capitalul social se reduce sub minimul legal;
• când numărul acţionarilor scade sub minimul legal.

Societăţile în nume colectiv sau cu răspundere limitată se dizolvă și prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociaţi, când, datorită acestor cauze, numărul asociaţilor s-a redus la unul singur.

Potrivit Art. 233. – (1) Dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Dizolvarea are loc fără lichidare în cazul fuziunii ori divizării totale a societăţii sau în alte cazuri prevăzute de lege.  

Legea 31 a prevăzut și situații în care dizolvarea nu este urmată de lichidare, de exemplu art. 236, potrivit căruia Dizolvarea unei societăţi cu răspundere limitată cu asociat unic atrage transmiterea universală a patrimoniului societăţii către asociatul unic, fără lichidare.

B. Lichidarea societăților

TITLUL VII –  Lichidarea societăţilor comerciale din Legea 31/1990 reglementează procedura efectivă de lichidare.

Legea reglementează toată procedura de lichidare în doar 18 articole, de la 252 la 270, împărțite în 3 capitole: CAPITOLUL I – Dispoziţii generale; CAPITOLUL II – Lichidarea societăţilor în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată și CAPITOLUL III – Lichidarea societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni.

Principalele atribuții ale lichidatorului sunt enumerate la Art. 255, acestea fiind:

• să stea în judecată şi să fie acţionaţi în interesul lichidării;
• să execute şi să termine operaţiunile de comerţ referitoare la lichidare;
• să vândă, prin licitaţie publică, imobilele şi orice avere mobiliară a societăţii; vânzarea bunurilor nu se va putea face în bloc;
• să facă tranzacţii;
• să lichideze şi să încaseze creanţele societăţii, chiar în caz de faliment al debitorilor, dând chitanţă;
• să contracteze obligaţii cambiale, să facă împrumuturi neipotecare şi să îndeplinească orice alte acte necesare.

Lichidatorii nu pot în lipsă de dispoziţii speciale în actul constitutiv sau în actul lor de numire să constituie ipoteci asupra bunurilor societăţii, dacă nu vor fi autorizaţi de instanţă, cu avizul cenzorilor. Lichidatorii care întreprind noi operaţiuni comerciale ce nu sunt necesare scopului lichidării sunt răspunzători personal şi solidar de executarea lor.

Procedura se derulează în relația cu Oficiul Registrului Comerțului (ORC), în principiu fără controlul vreunei instanțe.

     I.    Procedura în relația cu ORC

Sintetizând, fie că lichidatorul a fost desemnat de Adunarea generală sau a fost numit de instanță, procedura de lichidare presupune următoarele etape în relația cu ORC și depunerea următoarelor documente:

Etapa depunerii semnăturii lichidatorului

• Specimenul de semnătură al lichidatorului, legalizat la notar, pentru a-l menționa în Registrul Comerțului;
• Declarația lichidatorului prin care arată că poate fi lichidator al societății respective, legalizată de un notar sau atestată de un avocat;
• Copie din Monitorul Oficial al României în care a fost publicată Hotărârea AGA prin care s-a desemnat lichidatorul societății sau de pe hotărârea judecătorească de numire;
• Copie de pe cartea de identitate a lichidatorului și atestatul profesional;
• Hotărârea AGA în original prin care s-a desemnat de către asociați/acționari lichidatorul, însoțită de încheierea de înregistrare la Registrul Comerțului;
• Cerere de depunere/menționare acte – formular de pe site-ul ONRC.

Etapa publicării situațiilor financiare de lichidare

• Situațiile financiare (bilanțul final de lichidare), în dublu exemplar;
• Propunerea de repartizare a activului;
• Cerere de depunere/menționare acte – formular de pe site-ul ONRC.

Etapa radierii societății

• Hotărârea AGA prin care s-au aprobat situațiile financiare;
• Certificatul de atestare fiscală al societății, cu mențiunea că societatea nu are datorii către bugetul de stat;
• Certificatul de înregistrare în Registrul Comerțului și certificatele constatatoare emise, în original;
• Cerere de depunere/menționare acte – formular de pe site-ul ONRC.

II. Procedura efectivă de lichidare

În strânsă interdependență cu procedura din relația cu ORC, etapele fiind condiționate unele de altele, lichidarea presupune parcurgerea următoarei proceduri, în funcție de complexitatea dosarului:

1. Inventarierea elementelor de activ și de pasiv, întocmirea bilanțului de începere a lichidării;
2. Procedura de lichidare efectivă: Preluarea dreptului de semnătură în bancă, conducerea activității societății, încasarea creanțelor, plata creditorilor, taxelor și impozitelor. Finalizarea tuturor operațiunilor în curs, stingerea litigiilor, vânzarea bunurilor din patrimoniu prin licitație publică;
3. În termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la Oficiul registrului comerţului un raport privind situaţia economică a societăţii, în care arată dacă este necesară deschiderea procedurii de faliment. Lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii dacă societatea este în insolvență;
4. Dacă lichidarea se prelungeşte peste durata exerciţiului financiar, lichidatorii sunt obligaţi să întocmească situaţia financiară anuală, conformându-se dispoziţiilor legii şi actului constitutiv;
5. La finalizarea operațiunilor de lichidare se va întocmi bilanțul final de lichidare si propunerea de repartizare a activului, care se depun la ORC;
6. Aprobarea în AGA a bilanțului final și propunerii de repartizare;
7. Asigurarea preluării arhivei societății de către un asociat sau predarea acesteia unei companii specializate care sa asigure păstrarea in condițiile legale;
8. Repartizarea activului net rămas după distribuirea sumelor cuvenite creditorilor (respectiv plata tuturor taxelor si a cheltuielilor de lichidare) între acționari/asociați;
9. Radierea societății, finalizarea procedurii.

Derularea procedurii de lichidare potrivit Legii 31/1990 trebuie făcută cu maximă responsabilitate, având în vedere că potrivit Art. 253 alin. (2) lichidatorii au aceeaşi răspundere ca şi administratorii. În plus lichidatorii care întreprind noi operaţiuni comerciale ce nu sunt necesare scopului lichidării sunt răspunzători personal şi solidar de executarea lor, iar dispozițiile 271-277 privind infracțiunile se aplică şi lichidatorului, în măsura în care se referă la obligaţii ce intra în cadrul atribuţiilor sale.